Bănel Nicoliță a oferit un punct de vedere tranșant vizavi de ieșirea nervoasă a lui Andrea Compagno din meciul FCSB – Nordsjaelland 0-0, prima manșă a turului trei preliminar din Conference League.
Atacantul italian a fost titularizat de Elias Charalambous în această partidă, dar a fost înlocuit în minutul 61 cu Valentin Gheorghe, fapt ce a generat o răbufnire din partea fotbalistului, care a lovit cu piciorul un scaun de pe banca tehnică, după ce l-a salutat pe Elias Charalambous, dar și pe ceilalți oameni aflați în zona respectivă.
Bănel Nicoliță a spus că în perioada în care el evolua pentru echipa roș-albastră nu se putea pune problema de astfel de ieșiri nervoase, întrucât atunci exista un anumit respect, în primul rând, față de coechipieri.
Pe de altă parte, fostul mijlocaș dreapta a apreciat că reacția lui Andrea Compagno ar fi putut să nu fie neapărat îndreptată spre Charalambous sau staff-ul său, ci pur și simplu spre sine, prin prisma faptului că evoluția sa de până în acel moment nu a fost chiar cea mai strălucită.
Nu în ultimul rând, Nicoliță a spus că este convins de faptul că fotbalistul italian regretă acel gest și, în plus, a opinat că momentul respectiv nu a generat un deranj în interiorul vestiarului vicecampioanei României.
„Eu sunt alt gen de om. Și eu eram supărat câteodată când eram schimbat, dar am ținut în mine, am fost mai controlat. Fiind român, știu ce înseamnă să faci ce a făcut Compagno și să dai cu piciorul.
Poate el nu are nimic cu antrenorul sau cu altcineva, poate are doar cu el. Sincer, n-a făcut un joc bun. Pe Compagno l-am văzut foarte bun când a intrat cu CFR, a fost un plus pentru echipă. Atunci i-au spus toți bravo.
Mă luau Rădoi, Petre Marin, Ghionea și Dică la șuturi de ajungeam la Făurei! Nu exista așa ceva, atunci exista un respect.
Sunt sigur că regretă și Compagno ieșirea de aseară. Îmi pare rău pentru el, pentru că îl cunosc, e un băiat super, nu cred c-a deranjat pe nimeni. Poate ieșirea a fost cauzată de faptul că nu i-a ieșit nimic aseară”, a spus Bănel Nicoliță, citat de digisport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER